Hotel Astoria

» Lacul Roşu

Lacul Roşu

Lacul Roşu este o creaţie a naturii de factură relativ recentă, prin bararea naturală a mai multor pâraie montane  (Vereşcheu, Licaş, Suhard şi Oii). S-a format în vara anului 1837 când în urma unor ploi torenţiale grohotişul acumulat pe versantul NV al muntelui Ghilcoş (Ucigaşul) s-a prăvălit în vale fiind oprit de versantul SE al Suhardului Mic. Apele acumulate în spatele acestui baraj natural au format lacul. După forma văilor împădurite şi inundate a rezultat conturul în formă de cizma pe care îl are lacul şi prezenţa trunchiurilor de molid care străpung luciul apei ieşind la suprafaţă ca nişte străjeri ai liniştii de pe fundul lacului, dându-i aspectul atât de specific şi unic în peisajul lacustru românesc.

Aceste trunchiuri sunt rămăşiţele pădurii de răşinoase ce acoperea valea înainte de producerea alunecării de teren şi inundării văii. Partea de sub apă este conservată de carbonatul de calciu şi de oxidul de fier din compoziţia apei, însă partea superioară a cioatelor este supusă intemperiilor şi acţiunii vremii cu efect distrugător.
În fotografiile făcute la începutul secolului XX se pot vedea cioatele trunchiurilor de răşinoase înalte de 3-5 m care ies din apă, în zilele noastre aceste de abia mai ating 0,3-0,5 m.

Numele de Lacul Roşu provine de la gresia roşie terţiară, uşor dezagreagabilă transportată de pârâul Vereşcheu, care a vopsit in roşu împrejurimile până la lac.
Denumirea lacului atât în limba română cât şi în limba maghiară, provine ori de la muntele Ghilcoş(ucigaşul)ori de la pârâul Roşu(Verescheu). Astfel in 1864 apare sub denumirea Lacul Pietrii Roşii, mai târziu a fost denumit Lacul Ucigaş precum şi Tăul Roşu. Din 1936 este denumit oficial Lacul Roşu.

Sub raport turistic, Lacul Roşu ocupă un loc de frunte în peisajul munţilor noştri, fiind împreună cu Cheile Bicazului o adevărată podoabă a Carpaţilor Orientali. Apele lacului cuibăresc într-o deschidere largă aflată la poalele unor masive ca Suhardul Mare (1507 m), Suhardul Mic (1344 m) şi Ghilcoş (1406 m) aparţinând munţilor Hăşmaş, ce le apără de curenţi. În cuprinsul acestui perimetru, prin poieni s-a dezvoltat o floră caracteristică zonelor subalpine, conferind prin îmbinarea cu pădurile, un peisaj blând şi variat.

Din măsurătorile efectuate de I.Pişotă şi A.Năstase în vara anului 1955 rezultă că suprafaţa lacului era la aceea dată de 12,70 ha, circumferinţa de 3090 m, volumul apei de 680 mii mc iar adâncimea cea mai mare de 12,50 m. Altitudinea lacului era stabilită la 983m. Măsurătorile recente arată că suprafaţa lacului este în continuă descreştere.

Întinderea şi volumul Lacului Roşu au scăzut simţitor în ultima vreme prin scurgerea apei din cauza eroziunii barajului natural şi colmatării lui cu aluviuni aduse la viituri de pâraiele ce-l alimentează. Pentru prevenirea colmatării la gura văilor din amonte au fost construite baraje pe pârâurile Vereşcheu şi Oii rezultând mici lacuri antropice.

Cam din dreptul kilometrului 24,5 pe DN12C se deschide un drum forestier, accesibil şi automobilelor care înconjoară parţial lacul pe la sud şi pe la vest alungindu-se circa 1,5 km şi pe valea Suhardului.
Datorită lipsei căilor de acces rutier, abia în anii ’30 ai secolului al XX-lea s-a construit primul edificiu turistic – Căminul Turiştilor. După 1931, apar unele case locuite permanent şi câteva vile, conturându-se de-a lungul timpului actuala staţiune Lacu Roşu, aparţinătoare administrativ municipiului Gheorgheni.

Staţiunea după cel de al II-lea război mondial s-a dezvoltat continuu, ajungând la circa 400 locuri în vile şi cabane în anul 1989, profilandu-se pe odihnă şi recreere, iar în ultimele patru decenii şi pe alpinism . Dupa anul 1990, staţiunea montană Lacu Rosu a cunoscut un impas în dezvoltarea sa, datorită rigorilor din economia de piaţă şi a restructurării proprietăţii imobiliare şi a terenurilor, dar si degradarii fizice a unitătilor, unele dintre acestea depăşind 80 de ani de existenţă. În prezent sunt în curs de execuţie lucrările la reţeaua de apă potabilă şi de canalizare a staţiunii.

Sursă: gyergyoszentmiklos.net